Revista presei
21 februarie 2019
UVT organizează astăzi conferința de presă în care va fi lansat public programul aniversar „Timișoara, trei decenii de libertate”
- ziuadevest.ro
UVT a pregătit un program pentru celebrarea a trei decenii de la Revoluția de la Timișoara, moment istoric ce a însemnat eliberarea orașului de comunism și a antrenat mișcări revoluționare în București și în toată țara.
Între manifestările ce ce se vor derula pe tot parcursul anului, UVT anunță introducerea în curricula universitară a primului curs universitar transversal dedicat Revoluției de la Timișoara din 1989.
FSLI anunta: "Initiem o campanie de strangere de semnaturi in toate scolile din tara"
- portalinvatamant.ro
Federatia Sindicatelor Libere din invatamant (FSLI) a transmis, miercuri, o solicitare urgenta catre Senatul Romaniei de aprobare a proiectului de Lege privind masurile de protectie a personalului didactic. Sindicalistii afirma, de asemenea, ca sunt pregatiti sa initieze o campanie de strangere de semnaturi in toate unitatile scolare din tara, pentru sustinerea acestui proiect de lege, care nu mai suporta amanare.
Prima etapă de înscriere în învăţământul primar este cuprinsă între 4-22 martie
- edumanager.ro
Prima etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 este cuprinsă între 4 şi 22 martie, a anunţat ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu. Potrivit ministrului, metodologia este deja pregătită, cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul primar urmând a se desfăşura între 2 şi 8 aprilie.
Procedura de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 este similară celei aplicate în anul şcolar anterior, nefiind aduse modificări semnificative metodologiei.
S-a încheiat conferinţa United Nations a elevilor
- adevarul.ro
Ce pot face elevii și părinții pentru o mai bună finanțare a școlilor
- romaniacurata.ro
Societatea Academică din România, prin proiectul Școli curate, promovează implicarea directă a elevilor și părinților, la firul ierbii, pentru îmbunătățirea calității educației.
Pot face elevii și părinții ceva pentru ca statul să finanțeze educația în mod corespunzător? Răspunsul este clar da! Iar acest lucru se poate face în special la nivel local, în cadrul comunității. Încurajăm elevii și părinții să se implice cât mai mult în viața școlii, iar dacă directorul, spre exemplu, refuză să ceară administrației locale fonduri pentru reabilitarea unității de învățământ, asigurarea pazei sau materiale consumabile pentru procesul didactic, să ia chiar ei atitudine, solicitând directorului și Consiliului de Administrație să se adreseze Primarului și Consiliului Local, iar dacă răspunsul este negativ, adresându-se chiar ei direct decidenților locali.
Povestea locului unde copiii și tinerii învață gratuit totul despre calculatoare
- hotnews.ro
O tabletă dată copilul nu-l ajută prea mult în procesul de învăţare, consideră programatorii din CoderDojo România, organizaţia unde elevii învaţă să facă programare de la profesionişti din industria IT. CoderDojo face parte din comunitatea globală de cluburi de programare non-profit, inițiată în iulie 2011, în Irlanda, de către James Whelton, un liceean pasionat de programare, și Bill Liao, un antreprenor şi filantrop. Devenită celebră în toată lumea, CoderDojo creează spații și contexte în care tinerii învață gratuit programare într-un mod informal și deschis.
Proiectarea pedagogica in invatamant. Model de planificare a lectiei
- psychologies.ro
Proiectarea activitatii didactice reprezinta un ansamblu de procese si operatii de anticipare si este necesara pentru cresterea calitatii si eficientei instruirii elevilor.
Lipsa forţei de muncă calificate în domeniul producerii de încălţăminte este cauzată de absenţa şcolilor profesionale
- republica.ro
„Piaţa muncii este extrem de dinamică şi de competitivă în judeţul Timiş şi va fi din ce în ce mai competitivă, ceea ce face să crească din ce în ce mai mult costurile cu forţa de muncă, pe fondul unei lupte acerbe pentru atragerea angajaţilor”.
Este explicația rece, cinică, dar bazată pe calcule economice, prin care Rieker, compania elveţiană care produce încălţăminte de 21 de ani în Lugoj, a anunțat recent că pleacă din România.
Până în luna aprilie compania, care este unul dintre marii investitori din vestul țării, va disponibiliza aproximativ 700 de persoane. Reprezentanții firmei spun că o altă problemă este lipsa forţei de muncă calificate în domeniul producerii de încălţăminte din cauza absenţei şcolilor profesionale.