Revista presei
18 decembrie 2018
Cursuri mai atractive, instruire mai eficientă. Profesorii de la UVT vor să îmbunătățească modelul de predare
- radiotimisoara.ro
Centrul de Dezvoltare Academică a organizat astăzi o primă acțiune de diseminare a rezultatelor proiectului „UVT teaching brand – un model de instruire pentru stimularea învățării de profunzime a studenților”.
Studenţii şi profesorii de la Universitatea de Vest din Timişoara vor să facă procesul de învăţare mai atractiv şi mai eficient. Un proiect, pornit de cadrele didactice ale instituţiei va scoate în evidenţă tehnici de bună practică de la catedră şi va propune întreg corpului profesoral noi metode de predare. Astfel, profesorii speră ca tinerii să devină mai interesaţi de materii şi să le asimileze mai uşor dar şi mai eficient.
Zi importantă pentru Universitatea Politehnica Timișoara. 20 de ani de la înființarea Centrului de Educație Permanentă
- debanat.ro
În urmă cu 20 de ani, în 1998, în baza unui proiect Phare, Universitatea Politehnica Timișoara a creat structura Asociația pentru Formare Continuă. Principalul său scop? Sensibilizarea agenților economici și a instituțiilor cu privire la importanța investițiilor în oameni și formarea lor continuă.
Teatrul Național Timișoara culege roadele, la final de an! Premii peste premii, în ultima lună
- sursadevest.ro
Luna decembrie este, în fiecare an, dedicată privirii retroactive și bilanțului.
Astfel, la începutul lunii, în cadrul Galei Excelenței, organizată de Primăria Municipiului Timișoara, actorului Matei Chioariu, unul dintre cei mai carismatici actori ai Naționalului timișorean, i-a fost decernat Premiul de Excelență. De asemenea, Primăria Municipiului a recompensat cu același premiu doi importanți tehnicieni de teatru, al căror profesionalism reprezintă o garanție a calității reprezentațiilor spectacolelor Teatrului Național: Sebastian Hamburger – compozitor, sound designer, video designer și operator de sunet și Gabriela Strugaru Popa, make-up artist.
Trei noi domenii de doctorat la Universitatea din Oradea
- edumanager.ro
Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, a anunţat că la sfârşitul săptămânii trecute Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a aprobat înfiinţarea a trei noi domenii de doctorat la instituţia de învăţământ superior orădeană.
250 de studenţi vor efectua stagii de pregătire naţionale şi internaţionale pentru a se putea angaja imediat după finalizarea studiilor
- adevarul.ro
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în parteneriat cu Fundaţia ”Satean” din Brăila şi cu Asociaţia UTC – Umbria Training Center din Italia, lansează un proiect menit să sprijine tranziţia studenţilor din domeniul ingineriei către piaţa muncii prin stagii de practică inovatoare.
Majoritatea elevilor de liceu ar prefera un loc de muncă în IT sau medicină
- edumanager.ro
Aproape două treimi dintre elevii de clasele a XI-a şi a XII-a din România şi-ar alege, după finalizarea studiilor, un loc de muncă în IT (32%) sau medicină (31%), arată rezultatele unui sondaj de opinie, realizat de INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate, în cadrul proiectului ‘Ghidul Meseriilor Viitorului’.