Apelul de proiecte finanţat în cadrul Programului Operaţional Competitivitate (POC) pentru finanţarea tabletelor pentru elevi şi studenţi s-a deschis luni, 2 noiembrie, la ora 09:00, informează Ministerul Fondurilor Europene, citat de Agerpres.
În primele 30 de minute au fost depuse în sistemul electronic MySMIS 113 schiţe de proiecte şi 6 cereri de finanţare au fost finalizate. Până la ora 11:30, în sistemul electronic MySMIS au fost încărcate 14 proiecte în valoare de 6,7 milioane de euro.
În cadrul apelului POC pot fi decontate tabletele achiziţionate de unităţile de învăţământ şi de autorităţile publice locale începând cu data de 1 august 2020. Proiectele vor putea fi depuse până la data de 1 februarie 2020.
Suplimentar, pentru a susţine desfăşurarea activităţii didactice, MFE finanţează, prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare, echipamentele de protecţie şi containerele sanitare mobile în valoare de 50 milioane de euro, respectiv 25 milioane de euro. În cadrul acestui apel, proiectele pot fi depuse până la data de 15 ianuarie 2021.