Revista presei

Sunt două motive importante pentru care apetenţa pentru învăţământul profesional este scăzută: o dată, este atmosfera prost croită în jurul subiectului, şi anume că a face o şcoală profesională reprezintă o condiţie umană de relevanţă secundară sau de statut secundar – ceea ce este foarte prost –, şi al doilea aspect îl reprezintă inadecvarea şi inerţia imensă a sistemului de a crea o ofertă de învăţământ profesional şi vocaţional de secol XXI.

Care sunt abordările la nivelul UE din perspectiva temei în discuţie?   Aş oferi ca studiu de caz Germania. Şi Elveţia. Pentru că oamenii aceia, o dată că sunt tehnici prin natura lor, şi, în al doilea rând, pentru că învăţământul vocaţional este o realitate firească, normală, onorabilă şi este prezentă într-o proporţie – dacă nu mă înşel – de 60% în oferta de învăţământ preuniversitar. Cu alte cuvinte, mult mai puţini tineri se duc să facă licee teoretice şi mult mai mulţi se duc, aşa cum este normal, spre calificări în meserie.   Ce au făcut ei ca să fie atât de atractivi?   Unul dintre lucrurile esenţiale pe care le-au făcut a fost crearea acestei componente duale – adică cinci zile pe săptămână copiii le petrec împărţite la şcoală şi în companii. Sunt făcute contracte foarte puternice, parteneriate cu companii şi, de multe ori, stau trei zile la companii şi două zile la şcoală. Sau invers. Asta înseamnă dualitate cinstită, adevărată. Pregătire practică şi teoretică, de aici importanţa unui mesaj de tip Înveţi, munceşti, câştigi! Monica Babuc a fost deşteaptă când a făcut chestia asta. Deci, pune burta pe carte, pune mâna şi munceşte, şi dacă le faci pe amândouă, ce să vezi? O să ai bani! Foarte bine croit mesajul!   

Practic, ce fac aceste companii în relaţie cu elevul?   Asigură condiţii foarte bune de contractare a practicii. Cu alte cuvinte, practică serioasă la locul de muncă, tutorat, mentorat, au maiştri cu care lucrează. Şi, în primul rând, adecvează profesiile la ceea ce înseamnă piaţa forţei de muncă. La noi, încă este o foarte mare distanţă – sigur, din motive de educaţie finanţată ca la nebuni şi prost croită –, dar în zonele respective suprafaţa de contact între nevoile reale din piaţă şi ceea ce şcoala oferă este de aproape 100%. Întotdeauna copiii aceia ştiu exact unde intră, ce fac, care este programa respectivă şi care sunt joburile pentru care se califică. Relaţia dintre ceea ce înseamnă cauză-efect, respectiv pregătire de bună calitate şi carieră profesională este extrem de bine definită şi foarte eficientă.   

Cum sunt selectaţi în Germania elevii care ajung la profesională? La noi ajung cei cu note mici.   Există cultura muncii oneste, în primul rând. Nu că dacă sunt de fiţe şi fac nişte şmecherii şi dau nişte tunuri împuşc 1.000 de euro şi m-am scos. Acolo, cultura muncii există în societate ca atare. În al doilea rând, componenta de învăţământ profesional este foarte consistentă în ansamblul învăţământului liceal; repet, două treimi din ofertă este de aşa ceva. Cu alte cuvinte, în timp, s-a cristalizat şi s-a aşezat exact această cultură în care în mod firesc copiii se duc. Şi în al treilea rând, mesajele de promovare în spaţiul public sunt inteligent şi înţelept propagate.