Revista presei
26 mai 2020
„Daţi Educaţiei 10 ani fără nicio ingerinţă politică!” - Marilen Pirtea, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Educaţiei
- agerpres.ro
Deputatul PNL Marilen Pirtea a subliniat, luni, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Educaţiei, că 64% dintre mandatele de ministru al Educaţiei a fost ocupate, de la Revoluţie până în prezent, de reprezentanţi ai PSD, el considerând acest lucru ‘deziluzionant’ şi că ‘efectele vor fi resimţite multă vreme’.
“Acum ţipă unii lideri de stânga că PNL a lăsat ţara fără educaţie. Unii dintre ei au fost stâlpii abramburismului în educaţie. Trebuie să setăm corect cadrul în care se aflăm. Ne aflăm în context pandemic şi primim o moţiune pentru un ministru care a fost relativ recent instalat în funcţie, care nu a fost pregătit pentru ceea ce niciunul dintre noi nu putea anticipa. Suntem într-o situaţie a unei lebede negre. Un eveniment este definit ca o lebădă neagră dacă îndeplineşte trei condiţii simultan: are impact extrem şi nimic nu prevestea posibilitatea apariţiei sale, produce efect puternic, adesea catastrofal, şi în ciuda caracterului său extrem, după apariţia şi producerea efectelor sale, analizând situaţia la rece, evenimentul poate părea previzibil, explicabil. Da, pandemia ne-a luat prin surprindere, mai rău decât ne-a luat prin surprindere zăpada iarna an de an”, a spus Pirtea la dezbaterea moţiunii.
Marilen Pirtea a atras atenţia că domeniul educaţiei trebuie lăsat pe mâna specialiştilor.
“Haideţi să ne reîmprospătăm puţin memoria! Statisticile spun că, din cei 26 miniştri ai Educaţiei din cele 30 de mandate de la minister, în cei 30 de ani de la Revoluţie, rotunjind, 64% din mandatele de ministru al Educaţiei au fost ocupate de reprezentanţi PSD, adică un ministru în medie pe an, 64% din mandate reprezentând conducerea PSD în domeniul Educaţiei. Deziluzionant! Efectele le vedem astăzi şi le vom resimţi multă vreme de acum încolo. Acest domeniu, trebuie spus o dată pentru totdeauna – trebuie lăsat pe mâna specialiştilor.(…) Daţi Educaţiei 10 ani fără nicio ingerinţă politică!”, a evidenţiat Pirtea.
A fost aprobat calendarul desfăşurării admiterii la liceu: repartizarea computerizată va avea loc pe 10 iulie
- edumanager.ro
Noul calendar privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020 – 2021 a fost aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, repartizarea computerizată urmând a avea loc pe 10 iulie.
Potrivit unui comunicat de presă al MEC, Ordinul de ministru nr. 4.317/2020, prin care a fost aprobat calendarul actualizat al organizării şi desfăşurării admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020 – 2021 urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
“În contextul epidemiologic actual, şedinţele/acţiunile de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, precum şi cele pentru completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora pot fi organizate în unitatea de învăţământ sau prin mijloace electronice de comunicare-telefon, e-mail, videoconferinţă. Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru rromi se va face computerizat, într-o sesiune distinctă”, explică MEC.
Media de admitere, în baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la examenul de Evaluare naţională (80%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).
În data de 27 mai se va afişa oferta de şcolarizare/de formare profesională, concretizată în profiluri, domenii şi calificări profesionale pentru învăţământul liceal, filiera tehnologică.
Înscrierea pentru probele de aptitudini se va realiza în perioada 2 – 5 iunie.
Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi acestora este programată în perioada 2 – 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.
Probele de aptitudini organizate pentru admiterea în liceele vocaţionale vor fi apreciate astfel:
– la profilurile artistic, sportiv, teologic şi pentru specializarea filologie – liceul Waldorf aprecierea probelor de aptitudini se face prin note;
– la profilurile pedagogic şi militar aprecierea probelor de aptitudini se face pe bază de calificativ: admis/respins;
A fost adoptat calendarul bacalaureatului și procedura specială pentru elevii în izolare
- europalibera.ro
Ministerul Educației Național a aprobat noul calendare de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat. Astfel din 3 iunie va începe procedura de înscriere a elevilor care au absolvit 12 clase, pentru ca în 22 iunie să înceapă probele scrise, iar în 30 iunie să fie afișate rezultatele.
Oficialii au mai stabilit ca elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine examenul conform unei proceduri speciale.
„Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de Bacalaureat – 2020. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele: organizarea sălilor de examen să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidaţii să fie repartizaţi la o distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta – faţă/spate; sălile de examen şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeaşi clădire; sălile deţin sisteme de supraveghere audio-video”, anunţă un comunicat transmis luni de Ministerul Educației.
Până la data de 8 iunie 2020, Comisia judeţeană de bacalaureat/a municipiului Bucureşti va nominaliza centrele de examen dintre unităţile de învăţământ care îndeplinesc aceste condiţii şi centrele zonale de evaluare, precum şi unităţile de învăţământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidaţi şi maximum 1.000 de candidaţi.
„Elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine probele pentru examenul naţional de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii”, precizează ministerul.
Proba scrisă a examenului de titularizare în învăţământul preuniversitar, în 15 iulie. Metodologia pentru transferuri, modificată
- adevarul.ro
Proba scrisă a examenului de titularizare în învăţământul preuniversitar va avea loc în 15 iulie, în timp ce pentru candidaţii care vor să ocupe un post în regim `plata cu ora” a fost eliminat interviul. Totodată, a fost modificată metodologia privind transferurile cadrelor didactice, fiind eliminate proba practică şi inspecţia la clasă.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a aprobat, prin ordin, metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, pentru anul şcolar 2020-2021, aceasta urmând a fi publicată în Monitorul Oficial. Conform documentului, în contextul pandemiei au loc mai multe modificări în ceea ce priveşte modalitatea în care se fac transferuri ale profesorilor în învăţământul preuniversitar. Astfel, documentul prevede eliminarea probei practice şi a inspecţiei la clasă. “În schimb, candidaţii care au studiat într-o altă limbă decât cea în care urmează să se realizeze predarea vor susţine şi o probă de limbă care va fi evaluată cu calificativu Admis/Respins”, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de Ministerul Educaţiei. O altă modificare are în vedere faptul că atât documentele de înscriere pentru mobilitate, cât şi depunerea contestaţiilor pot fi transmise şi on-line, iar şedinţele de repartizare a posturilor se pot desfăşura de asemenea în spaţiul virual.
Votați pentru Raluca Selejan de La Două Bufnițe, singura timișoreancă în finala Galei Premiilor Matei Brâncoveanu
- tion.ro
Raluca Selejan, tânăra din Timișoara care a deschis împreună cu prietena ei cea mai bună o librărie independentă în zona Pieței Unirii a ajuns în acest an în finala Galei Premiilor Matei Brâncoveanu și are nevoie de votul vostru pentru a câștiga marele premiu de 12.000 de euro.
A patra ediție a Galei Premiilor Matei Brâncoveanu prezintă publicului cinci tineri care, prin activitățile lor, au contribuit și contribuie activ la schimbarea societății și sunt modele pentru generația lor. Timișoara este reprezentată în această finală de Raluca Selejan. În 2016, împreună cu cea mai bună prietenă a ei, a deschis Librăria La două bufnițe.
O puteți vota la Raluca, care momentan se află pe locul doi ca număr de voturi, accesând acest link.
ECONOMIE - Nouriel Roubini: Urmează 10 ani de recesiune
- forbes.ro
Economistul Nouriel Roubini avertizează că pandemia de Covid-19 va fi urmată de o recuperare înceată și grea a economiei. Supranumit Dr. Doom din cauza predicțiilor, profesorul Roubini declară că sunt unele locuri de muncă care cu siguranță nu vor mai există după această criză. Chiar dacă economia globală își va reveni treptat anul acesta dupa ravagiile făcute de epidemia cu coronavirus care a pus economia pe pauză pentru o vreme, aceasta va fi anemică, spune specialistul.
Roubini avertizează că urmează o recesiune economică fără precedent. Profesorul Roubini a prevăzut și criza economică din 2008 cu mult înaintea altor economiști. “În timpul crizei financiare globale a durat aproape 3 ani până când și-a revenit economia”, a declarat acesta pentru BBC prin video-conferință.
Revenirea economiei ar putea fi în formă de “U” sau chiar în formă de “L”, scenariu numit de economist “cea mai mare recesiune”. O revenire a economiei în formă de “U” înseamnă că va scădea creșterea, iar apoi va crește brusc după o lungă perioadă de stagnare. O recuperare a economiei în formă de “L” ar putea fi chiar și mai drastică pentru că ar înseamna ca economia să scadă și să rămână așa pentru o perioadă lungă de timp.
Acest scenariu ar fi posibil în cazul în care unele dintre joburi s-ar destrăma complet atât în țările bogate, cât și în cele sărace, ca rezultat al carantinei care a dus la închiderea multor sectoare de muncă.
“Aceste joburi care dispar, ar putea reveni doar parțial, probabil part-time, oferind salarii mai mici și fără alte beneficii. (…) Vor exista mai multe nesiguranțe legate de locurile de muncă și salarii pentru orice angajat”, anunță Roubini pentru BBC.